marți, 2 martie 2010

Student Career Path



Ştim cât de grele sunt alegerile când te decizi în cabina de vot. Ştim şi că nu e loc de joacă atunci când pui ştampila pe viitorul tău. Club LMT nu vrea să lase lucrurile pe ultima sută de metri şi prin urmare dă startul proiectului Student Career Path: Build your own- ediţia a doua.

Începând cu luna februarie, elevii de clasa a XI-a şi a XII-a sunt invitaţi să se înscrie într-un tur al facultăţilor bucureştene din postura de studenţi. Timp de o lună vor intra într-un program intensiv de workshopuri, traininguri, discuţii pe teme legate de orientarea educaţională şi profesională, sub atenta supraveghere a unor oameni pregătiţi să le răspundă celor mai variate întrebări. Vor sta în bănci alături de studenţi special instruiţi de Club LMT, vor asista la cursuri, totul fiind gândit să le furnizeze informaţiile de care au nevoie pentru a şti spre ce să se îndrepte după terminarea liceului.

Înscrierile se desfăşoară în perioada 20.02-26.03 pe site-ul www.clublmt.ro, fiind disponibile două formulare, atât pentru elevi cât şi pentru studenţii înscrişi pe bază de voluntariat. La sfârşitul programului le vor fi înmânate tuturor diplome de participare.

Elevii din provincie sunt aşteptaţi să se înscrie, ei putând participa doar la programul de vizitare al facultăţilor de care sunt interesaţi, fără a fi nevoiţi să plăteasca taxa de participare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu