Povestea unui suflet trist...

Sufletul meu scârţâie azi...

Peste el s-a aşezat praful veacului nestins

Iar puţinii ani din viaţa mea

Nu m-au învăţat cum să-l şterg...

Ating cu mâinile mele păcătoase,

Cerul inimii tale şi totuşi nu te pot simţi...

Sufletul plânge, ţipă şi totuşi nimeni nu îl aude...

A muţit de atâta durere ascunsă...

Şi-a stins ochii înainte de vreme

Şi nimeni nu a încercat să îl salveze;

Dacă mi-ai atinge gândurile, poate mi-ai înţelege firea...

Dacă zâmbetele noastre ar fi împreună,

Sigur cerul ar râde

Şi oamenii ne-ar invidia...

Dar până atunci, sufletul meu scârţâie în continuare

Şi se agaţă de ultima fărâmă a suflării sale,

Încercând să prindă următorul răsărit...