joi, 12 august 2010

Povestea unui suflet trist...



Sufletul meu scârţâie azi...
Peste el s-a aşezat praful veacului nestins
Iar puţinii ani din viaţa mea
Nu m-au învăţat cum să-l şterg...

Ating cu mâinile mele păcătoase,
Cerul inimii tale şi totuşi nu te pot simţi...

Sufletul plânge, ţipă şi totuşi nimeni nu îl aude...
A muţit de atâta durere ascunsă...
Şi-a stins ochii înainte de vreme
Şi nimeni nu a încercat să îl salveze;

Dacă mi-ai atinge gândurile, poate mi-ai înţelege firea...
Dacă zâmbetele noastre ar fi împreună,
Sigur cerul ar râde
Şi oamenii ne-ar invidia...

Dar până atunci, sufletul meu scârţâie în continuare
Şi se agaţă de ultima fărâmă a suflării sale,
Încercând să prindă următorul răsărit...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu