Vocale şi consoane la întâmplare....

Lumini şi umbre,

Azi toate-mi par chiar fără rost...

Păstrez în suflet un ultim semn...ceva anost..

Îmi strig talentul prin cuvinte nealese,

Pătrund tăcerea şi durerea se tot ţese...

În ochii mei e totul fum şi agonie,

În corpul meu e inima ce e tot vie...

Cu mâinile îmi fac cărare printre nori,

Cu gândul simt mereu că o să zbor..

Aştern cuvinte la-ntâmplare pe hârtie,

Iubesc un om ce pasăre ar vrea să fie...

Îţi scriu poeme fără de-nţeles,

Eşti liber, ai mereu de-ales...

Poţi fugi azi şi poţi să stai o viaţă,

Poţi plânge mâine pentru ceea ce e azi

Sau poţi mereu să fii nepăsător şi rece,

Durerea e-a himeră...totul trece...

Povestea unui suflet trist...

Sufletul meu scârţâie azi...

Peste el s-a aşezat praful veacului nestins

Iar puţinii ani din viaţa mea

Nu m-au învăţat cum să-l şterg...

Ating cu mâinile mele păcătoase,

Cerul inimii tale şi totuşi nu te pot simţi...

Sufletul plânge, ţipă şi totuşi nimeni nu îl aude...

A muţit de atâta durere ascunsă...

Şi-a stins ochii înainte de vreme

Şi nimeni nu a încercat să îl salveze;

Dacă mi-ai atinge gândurile, poate mi-ai înţelege firea...

Dacă zâmbetele noastre ar fi împreună,

Sigur cerul ar râde

Şi oamenii ne-ar invidia...

Dar până atunci, sufletul meu scârţâie în continuare

Şi se agaţă de ultima fărâmă a suflării sale,

Încercând să prindă următorul răsărit...

Pierdut...

Paşii mei goi se pierd pe nisipul fierbinte,

Fruntea mea tristă cheamă vocea ta,

Ochii mei umezi te caută în depărtare...

Dar tu nu vii... nu vii în calea mea...

Te strigă sufletul să îl încălzeşti,

E frig, durerea provoacă durere...

Se zbate să îl auzi dar tu...tu nu vii.

Nu ai venit nici azi aşa cum nici ieri

Nu ţi-ai arătat ochii în palma inimii mele...

Poate mâine paşii tăi se vor îndrepta

Către durerea trupul meu trist...

Ştiu că poate ai obosit să îmi asculţi suferinţa,

Dar suferinţa mea va fi şi a ta într-o zi....

Suflet gol

Sufletul meu e azi gol...

Am pierdut totul, chiar dacă acum văd

Că nu aveam nimic.

Mi-am pierdut zâmbetul, culoarea şi suflul,

Ochii mi se închid uşor

Şi praf de stele se aşează peste ei...

Mâinele mele sunt acum murdare de

Uciderea prematură a unor vise...

Eu am ucis visele şi durerea lor m-a ucis pe mine,

Dar întreabă-te: cine m-a pus să îmi ucid visele?

Vise expirate

Visele mele expiră azi...

Miezul nopţii le va lua departe

Iar eu nu am reuşit să le dau viaţă...

De necaz, ochii mei plâng

Şi suspină neîncetat

După visul suprem al fiinţei mele...

Degeaba...e prea târziu acum!

Lupta nu a fost dusă la timpul ei

Şi visele şi-au pierdut valabilitatea.

În locul lor vor veni altele,

Mai superficiale sau mai îndrăzneţe,

Creând în sinea mea o luptă prea dură

Pentru a o câştiga...

Şi totuşi...de ce să mai trăiesc dacă nu visez?

De ce să îmi mai îndrept ochii către cer

Dacă nu visez să îl ating?

De ce să trăiesc fără iluzii

Şi fără să mă hrănesc cu speranţe?

Ce rost are viaţa dacă nu ai vise?

Despre noi şi despre tot

Vrei altceva şi totuşi n-ai nimic;

Vrei lumea ta şi vrei să fii iar mic;

Te vrei puternic,sus,de neînvins,

Te vrei pe tine-n clipa ce s-a stins.

...dar sunt doar paşi în urma ta şi pe covor

Sunt urme ce-au lăsat departe clipe care dor;

Acum e totul vis şi armonie,

N-a mai rămas nimic din fina nebunie.

Trec zilele şi tu te vezi tot în trecut,

Trec clipele şi tot regreţi ce-a fost demult ;

Îţi trece viaţa şi nimic nu stă în loc,

Se duce ora şi se face scrum.Şi nu-i un joc.

…dar tu,eşti astăzi tot aici

Si-ţi pare că merită să faci orice-ncercare;

Căci pentru ea zâmbeşti când soarele răsare.

Priveşte-ţi ochii şi întreabă-te ce vezi,

Ascultă-ţi glasul ce te-ndeamnă să visezi;

Croieşte-ţi drum prin inima ce bate

Şi spune-acum şi-aici că vrei să le încerci pe toate !

Eşti tu...

E ea

Şi suntem NOI!...e-aceeaşi poveste când sunt doi...