joi, 29 aprilie 2010
miercuri, 28 aprilie 2010
marți, 27 aprilie 2010
Am mare nevoie de ajutorul vostru! Incepand cu 1 mai , proiectul Şi copiii din mediul rural au nevoie de joacă şi de sport! va concura timp de 1 luna pe www.taraluiandrei.ro pentru a obtine finantarea de 5000 de euro. Pentru a aduce un zambet copiilor din comuna Ruginoasa, am nevoie de votul vostru!
luni, 26 aprilie 2010
duminică, 25 aprilie 2010
” Visez o şcoală în care să nu se predea, la drept vorbind nimic. Să trăieşti liniştit şi cuviincios, într-o margine de cetate, iar oamenii tineri, câţiva oameni tineri ai lumii, să vină acolo spre a se elibera de tirania profesoratului. Căci totul şi toţi le dau lecţii. Totul trebuie învăţat din afară şi pe dinafară, iar singurul lucru care le e îngăduit, din când în când e să pună întrebări. Dar nu vedeţi că au şi ei de spus ceva, de mărturisit ceva? Şi nu vedeţi că noi nu avem întotdeauna ce să le spunem? Suntem doar mijlocitori între ei şi ei înşişi (Dar nici asta nu trebuie să le fi spus) „ -Constantin Noica-Jurnal filozofic
sâmbătă, 24 aprilie 2010
joi, 22 aprilie 2010
http://www.lumebuna.ro/2010/04/07/campania-un-zambet-pentru-tine/
Le multumesc din suflet tinerilor romascani care s-au inscris pana in acest moment in campania nationala "Un zambet pentru tine". Promovarea inca e in desfasurare. In curand vor aparea afise in cateva licee din oras si sper sa fim cat mai multi si pe 15 mai sa facem cat mai multi oameni sa zambeasca!
P.S : Suntem locul 2 pe tara in clasamentul nr. de voluntari. Toate, datorita voua zambaretilor!
De ce să fii voluntar "Mai mult verde"?
Voluntariatul este, poate, cea mai simplă şi frumoasă modalitate de a te implica în rezolvarea unei probleme. Iata doar câteva dintre motivele pentru care vrei să fii voluntar:
- acţionezi pe cont propriu, din raţiuni ce ţin de sufletul şi mintea ta
- cunoşti oameni noi
- îţi faci prieteni
- acumulezi experienţă care îţi va folosi mai târziu
- înveţi să lucrezi într-o echipă
- te distrezi
- faci o faptă bună
Voluntariatul pentru mediu înseamnă că îţi pasă de ce se întamplă în jurul tău, că vrei să fie iarba verde şi codrul des, apele limpezi şi aerul curat. Că te doare sufletul când vezi gunoaie azvârlite cu nepăsare, păduri defrişate cu sălbăticie, animale vânate haotic sau maşini îngrămădite una în alta pe străzi prăfuite ce nu le mai încap. Că nu mai vrei să-ţi urle în cap claxoane sau muzici duduitoare la orice ora din zi şi din noapte. Că îţi pasă cum sunt colectate deşeurile, că încerci să reciclezi, că foloseşti chibzuit resursele naturale. Că vrei să pui mâna şi să faci în loc sa bombăni la colţ de stradă că "nimeni nu face nimic in ţara asta".
Voluntariatul este, poate, cea mai simplă şi frumoasă modalitate de a te implica în rezolvarea unei probleme. Iata doar câteva dintre motivele pentru care vrei să fii voluntar:
- acţionezi pe cont propriu, din raţiuni ce ţin de sufletul şi mintea ta
- cunoşti oameni noi
- îţi faci prieteni
- acumulezi experienţă care îţi va folosi mai târziu
- înveţi să lucrezi într-o echipă
- te distrezi
- faci o faptă bună
Voluntariatul pentru mediu înseamnă că îţi pasă de ce se întamplă în jurul tău, că vrei să fie iarba verde şi codrul des, apele limpezi şi aerul curat. Că te doare sufletul când vezi gunoaie azvârlite cu nepăsare, păduri defrişate cu sălbăticie, animale vânate haotic sau maşini îngrămădite una în alta pe străzi prăfuite ce nu le mai încap. Că nu mai vrei să-ţi urle în cap claxoane sau muzici duduitoare la orice ora din zi şi din noapte. Că îţi pasă cum sunt colectate deşeurile, că încerci să reciclezi, că foloseşti chibzuit resursele naturale. Că vrei să pui mâna şi să faci în loc sa bombăni la colţ de stradă că "nimeni nu face nimic in ţara asta".
Azi m-am inscris in comunitatea "Mai mult verde" ca voluntar.Am completat cu bucurie formularul si acum astept sa fiu contactata pentru actiuni. Banuiesc ca faptul ca nu sunt din Bucuresti imi va fi nefavorabil dar nu ma dau batuta pentru ca VREAU si POT sa fac ceva bun!
Daca vrei sa imi vezi profilul "mai mult verde", ai aici linkul : http://www.maimultverde.ro/voluntar/Eliza-Marciana
Majoritatea din jurul meu ma tot intreaba de ce ma tot implic si ma zbat atat. Raspunsul il stiu doar eu!
Daca vrei sa imi vezi profilul "mai mult verde", ai aici linkul : http://www.maimultverde.ro/voluntar/Eliza-Marciana
Majoritatea din jurul meu ma tot intreaba de ce ma tot implic si ma zbat atat. Raspunsul il stiu doar eu!
miercuri, 21 aprilie 2010
Din suflet culese
Văd puncte albe şi mărunte,pe coala vieţii...
Te văd cum strângi din inimi frânte,culoarea dimineţii;
Şi-mi faci un semn în clipa ce s-a stins,
Simt glasul,văd văpaia şi totul e acum de neatins...
Şi ţipi,te zbaţi şi strângi durere,în inima ce-n piept îţi piere...
Dar nu!nu-i prea târziu să plângi şi duhul rău să îl alungi;
Te luptă suflet omenesc şi-ncearcă viaţa să ţi-o-ndrepţi!
Zâmbeşte,plângi,trăieşte şi suspină...fă toate astea fără nicio vină.
Sunt pentru tine toate,suflet încercat...
A ta e viaţă ce Dumnezeu ţi-a dat!
N-o irosi în clipe de amar
Ci fă-o dulce..ştii că ai un har?
E harul de-a crea prin mintea ta
Şi de a-ţi da luminii inima...
Ieri am reusit in Sfarsit sa finalizez proiectul pentru Tara lui Andrei si l-am incarcat pe site.Acum astept raspunsul de la ei si sa aflu in ce luna intru in competitie.Oricum, voi avea maaare nevoie de voturile voastre pentru ca proiectul "Si copiii din mediul rural au nevoie de joaca si de sport!" sa castige.
Imediat ce aflu luna intrarii in concurs voi incepe o campanie de publicare in masa pentru ca trebuie sa reusesc! Vreau sa ii fac fericiti pe acei copii!
luni, 12 aprilie 2010
MOTTO: “Omul nu poate descoperi noi oceane, câtă vreme nu are curajul de a pierde din
vedere ţărmul. ” ( Andre Gide )
Suflete
Stropi,iubire,foc şi aer,
Vise,teamă şi noroc,
Toate vin acum la mine
Şi mă cheamă să mă joc;
Culeg vise în tăcere,
Clădesc zâmbete plângând,
Am în suflet şi durere
Dar durerea-i doar un gând;
Închid ochii cu putere
Şi momentul meu e mort,
Ţip când viaţa îmi tot cere
Să îţi fac şi ţie loc;
În decorul meu de aur,
Tu nu ai ce căuta,
Tu eşti om cu ochi de graur
Şi nu vreau durerea ta;
Am destule ale mele
Pentru care pot să plâng,
Am în suflet şi durere,
Şi suspine port în gând;
Nu-ţi cer azi ce-mi aduci mâine,
Nu mai vreau văpăi de foc,
Vreau ceva şi azi şi mâine,
Vreau o clipă de noroc;
Sunt azi mic şi mâine mare,
Eşti azi om şi mâine nu,
Te prefaci în foc de paie
Şi în urmă e doar fum...
miercuri, 7 aprilie 2010
De ce un zambet?
Un zambet este speranta, este un gest sincer, un moment deplin de bucurie impartasita.
Este un pas mic pentru cel care il ofera si are un impact puternic pentru cel care il primeste. De aceea ne-am propus sa impartim zambete prin orase, sa aducem o clipa de fericire tuturor celor pe care ii vom intalni intr-o dupa-amiaza de sambata.
Ne-am propus sa facem oamenii sa zambeasca atunci cand merg pe strada!
Fideli crezului nostru ca “Un zambet poate crea viata”, scopul este sa facem cel putin 1.000.000 de oameni din tara si din alte tari sa zambeasca. Si te asteptam si pe tine in aventura noastra! Ai nevoie de o ora libera, ceva de scris, niste hartiute si dorinta de a darui un zambet!
Daca vrei sa iti testezi energia si vitalitatea, sa daruiesti din inima zambete si sa descoperi cat de fain este sa primesti zambete inapoi, te invitam la noua campanie “Un zambet pentru tine”, intr-o zi minunata de Sambata, mai exact 15 mai 2010.
Joi, 25 martie 2010, s-a lansat oficial “Let`s Do It, Romania!”, cel mai mare proiect de implicare socială organizat până în prezent în România, care îşi propune curăţarea mormanelor de gunoi generate de oameni în arealele naturale ale ţării, într-o singură zi. Ziua de Curăţenie Naţională anunţată astăzi în premieră va fi 25 septembrie 2010, dată la care toţi românii sunt aşteptaţi să participe la “schimbarea la faţă” a României.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)